Archive for the ‘la moldova’ Category

Anger Management

februarie 27, 2008

Una scurtă, de dimineaţa. După cum toţi şi-au dat seama, ieri am avut party, prin urmare a fost mai greu ca deobicei să mă trezesc. Aştept frumuşel rutiera pe str. Drumul Viilor… o văd.. se opreşte la 20 de metri de mine (mă deplasam spre acel loc) şi chiar dacă îi fac semn să oprească, porneşte în trombă arătînd un gest care ar însemna că acolo se opreşte, nu aici…

Sunt uneori impulsiv şi astfel de chestii nu pot trece fără să mă irite. Poate era să fie altă treabă dacă aveam timp berechet la dispoziţie dar eu întîrziam la serviciu. În 30 sec opresc taxi şi merg după rutieră.. îi spun şoferului să nu se grăbească şi să urmeze rutiera pînă la locul de destinaţie. Plătesc. Cobor din taxi. Deschid uşa rutierei… şoferul este şocat… nu vă spun ce-a urmat pentru că astfel m-aş autodenunţa.

Chiar ieri vorbeam la petrecere că în Moldova este imposibil să nu comis măcar o dată o infracţiune. Azi de dimineaţa am atacat verbal şoferul, i-am demonstrat că a greşit, am tulburat ordinea şi liniştea publică. Abia aştept următoarea întîlnire cu “şOferul”. Îmi pare rău că pasagerii rutierei au asistat la scenă.

Precizare: pe strada Drumul Viilor nu există staţii sau locuri expres marcate pentru oprirea rutierelor.

Apel de ajutor

februarie 21, 2008

In teritoriul comunei Chişcăreni raionul Sîngerei pe 14 februarie 2008 s-a întîmplat un caz extrem de tragic: Un dispozitiv de balotat paiele a mutilat corpul unui tînăr de 18 ani , smulgîndu-i din umeri cu cruzime ambele mîini. Această veste groaznică a zguduit toţi locuitorii comunei…
(mai mult…)

La Eurovision 08 merge Geta Burlacu

februarie 10, 2008

Piesa “Century of Love” va răsuna la Belgrad și în tembelizoarele europenilor în speranța că cineva în afară de Romania ne-or mai da puncte. Show de 2 bani la care se înghesuie toată artisterimea autohtonă ca la mere pădurețe.
(mai mult…)

Tudor Tătaru ”taie ca-n curechi” la NIT

februarie 9, 2008

Directorul Centrului naţional de creaţie „Satul Moldovenesc – Buciumul”, Tudor Tătaru s-a năpustit peste conducerea primariei Chișinău (“primarul Surprize-Surpzie și ariciul Ghimpu”) pentru a doua oară în trei săptămîni în cadrul emisiunii “Mai am ceva de spus” de la NIT. Cel care m-a ales pe mine demult-demult într-o emisie la Radio Contact, (am cîștigat ceva pentru o întrebare, nu mai țin minte ce anume) nu a fost prea încîntat de decizia municipalității de a efectua un control la întreprinderea municipală “Buciumul” din cauza lipsei de transparență și a unor nereguli financiare. Lui Tătaru nu îi mai place, încă, că prin decizie a fost majorată leafa lucrătorilor de la Buciumul doar pînă la 459 lei.

Atacul lui Tătaru nu e nicidecum întîmplător, Voronin dînd indicații recent Ministerului Culturii de a trece în balanța statului, Buciumul lui Tataru care acum se află în subordinea primăriei. Prima emisiune a lui Tătaru la NIT am vazut-o acum o săptămînă în reluare. După ce pe la emisiune a trecut și Ghimpu, Tătaru s-a reîntors la NIT cu un atac mult prea primitv la adresa conducerii Chișinăului. Pe parcursul emisiunii-monolog, că Veleriu Reniță și Sergiu Batog(fost producător general Teleradio-Moldova acum la NIT) nu prea au vorbit la emisisunea lui Vsevolod Cernei(Săptămîna), artistul poporului “l-a băgat” și “l-a trimis” pe Ghimpu și pe nepotul acestuia, “copkililul acesta înfumurat cu ochilarii în vîrful nasului și cu mapa ceea pe care o are încă din clasa “șaptea”.

Se știe că la Buciumul se organizează petreceri, nunți și cumătrii care în opinia lui Mihai Ghimpu îi aduc lui Tătaru și angajaților lui venituri pe care aceștia le folosesc în scopuri personale, deci oarecum, Ghimpu lasă să se înțăleagă că Buciumul a devenit un business personal a lui Tătaru. Ca răspuns la această supoziție artistul poporului spune că “comuniștii, acești bărbați frumoși, sunt de 1000 de ori mai buni decît democrații eștia de-al di Ghimpu care vin peste noapte și încă fac petreceri foarte des cu toate neamurile și joacă “Hostropățul” la restaurantul “Roata Vremii”, că au cîștigat și au biruit cetatea, după care se așază ăsta afumat la volan” făcînd asociere cu accidentul rutier în care a fost implicat Dorin Chirtoacă.

Tudor Tătaru îl pupă în toate locurile pe ”domnul” Voronin care ”face ordine, a venit și le-a tăiat mîna la toți bandiții și hoții, a început lucruri concrete de aceea e clar că lor (democraților), nu le convine, că ei s-au deprins, și-au băgat laba în miere da amu gata… nu-i voie, Voronin îi ie de gît și îi duce pe toți la KPZ”, Tătaru nu înțelege cum a putut el susține la vreme ceea, Moldova Noastră în alegeri, că ”parcă era treaz” dar spune că mai face omul prostii și atunci a făcut și el o prostie. Parcă văd că peste ceva timp va spune că a făcut acum o prostie că îi suflă-n borș lui Voronin.

În afară de faptul ca l-a numit pe Ghimpu molie, prăpădit, ”nikto” și că a învinuit primăria că duce la prăpădenie orașul, lui Tătaru îi place foarte mult emisiunea ”Povești cu măști””Bine faceți voi cu măștile estea, ardeții mai departe, rupeții în două, trebu de pus încă spioni să afle cu ce se ocupă ei”.

Batog de la NIT a anunțat cu mîndrie că Tătaru transmite drepturile de autor al tuturor filmelor produse de el, canalului NIT la care artistul poporului a spus că ”trebuiesc difuzate și filme de suflet, moldovenești nu numa bandiți, curve, strășnicii și politicieni de-al di Ghimpu”

Despre alegerile locale Tătaru spune că dacă comuniștii au avut cel mai mult trebiau lăsați ei să conducă nu să se ”autoleagă” Ghimpu. Tudor Tătaru a mai spus că Iordan a pierdut alegerile din cauza unui imagemaker idiot care a inventat mănușa cea roșie.

În finalul emisiunii Vsevolod Cernei, a adus aminte de expresie ”Ko mne Muhtar”, pe care ar fi folosit-o cînd candida la un post vacant în Consiliul Coordonator al… (de fapt a candidat la Consiliul de Observatori ”Teleradio Moldova” septembrie 2007) dar s-a încurcat și în loc de ”Consiliul de Observatori” a spus ”Consiliul Coordonator al Audiovizualui” iar Tătaru s-a scăpat cu vorba înainte să-i facă un un semn subtil Sergiu Batog și a spus ”aaaa da-da-da, acolo încă nu s-a trecut, stați că o să fiu în vii… mmm îîîî.”

Lui Tătaru interesul îi poartă fesul și vrea să prindă mai mulți iepuri de-o dată – să scape de suflarea primăriei în ceafă și să se aleagă cu vre-un post călduț și bine plătit. În plus nu se știe care sunt condițiile și detaliile financiare ale transmiterii drepturilor de autor al filmelor canalului NIT care își permite să investească cîți bani trebuie ca să servească interesului național în general și a lui Voronin în particular.

Relevant:
Vladimir Voronin vrea Buciumul Primăriei Chişinău
Clipul electroral a lui Tudor Tătaru

Contoarele Union Fenosa

februarie 3, 2008

Așa de tare vreau să scriu astăzi ceva de bine, ceva pozitiv dar nu pot. Union Fenosa se ține de surprize-surprize și am impresia că mă fură la prize, de data aceasta prin intermediul contoarelor noi care au fost instalate în bloc.

Ideea e că luna aceasta, factura UF este dublă față de luna trecută și poate nu aș fi spus nimic dacă ar fi doar cazul meu că, dei, mai sunt și eu căscat, mai uit o lumină deschisă cînd mă grăbesc la serviciu sau adorm cu TV deschis. Totuși, curios este că problema facturii umflate sau chiar duble față de luna trecută este simtomatică pentru toți vecinii mei care au primit sume mult mai mari pentru energia electrică și nu numai reieșind din prețul majorat destul de puțin dar anume din consumul energiei electrice (kWh) evaluat cu stupoare la noi în facturi ca “Real”.

Tocmai irealitatea datelor mă fac să cred că “ceva e putred în Danemarca” mai ales că într-o zi de Joi, zece ianuarie în timp ce făceam baie, am fost sunat la ușă și pentru că nu am răspus (cine are nevoie – are și chei iar eu nu așteptam pe nimeni) într-un minut m-am trezit fără lumină. A urmat o scenă în care eu, în spumă, cu un ștergar pe mine mi-am făcut vînt spre ieșire crezînd că UF iarăși mă deconectează de la panou chiar dacă nu aveam datorii. Cînd am văzut omu la panou, vă spun real, am vrut să-l pocnesc așa în ștergar cum eram, pînă mi-a spus vecina repede că omu de fapt, schimbă contoarele…

UF, această firmuliță, că ținînd cont de lipsa service-ului și a calității serviciilor prestate nu poate fi numită companie, mă înnervează din ce în ce mai mult. Pe lîngă faptul că introduc avizul de deconectare din start în factura primară ceea ce constituie o încălcare a legii și consider că a fost posibil doar din mica înțelegere cu ANRE, pe lîngă faptul că poșta îmi este invadată de anunțuri de deconectări prin tot Chișinăul pentru lucrări de reparații (de fiecare dată sper să nu fie indicată și adresa blocului meu) acum instalează, din surse proprii desigur, aceste contoare care indică în sfărșit datele corecte în opinia lor. Adică reiese că dacă acum factura mea are aproape 700 lei iar luna trecută era de 350 înseamnă că atîția ani UF îmi plătea diferența, suferea pierderi? Aoleu! ANRE și guvernul, min kuliturî urgent să ia decizie pentru instalarea unui monument pentru UF chiar pe lîngă circ pe lîngă sediu lor.

Factura mea de luna trecută este foarte clară:
27.11-26.12 Indicații precedente – 6645, indicațiile actuale – 7013, consum 368 kWh

În factura mea nouă nici profa mea de matematică nu s-ar lămuri.
27.12-31.12 consum 0 (scrie în factură),
01.01-10.01 , consum 0, aici contorul a fost schimbat. Indicații precedente – 7013, indicațiile actuale – 7013
11.01-18.01 consum 319 kWh,
19.01-28.01 consum 399 kWh. Indicații precedente – 3, indicațiile actuale – 721

Măi deștepților, adică eu neutilizînd nimic altceva în plus față de luna trecută în zece zile consum 399 kWh, mai mult chiar față de toate luna precedentă? S-o spuneți proștilor.